top of page
< Back

Taina Spovedaniei – Conferință Catehetică în Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Harrow

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Harrow, Londra XI, împreună cu Departamentul Catehetic-Educațional al Arhiepiscopiei, are bucuria de a anunța organizarea unei conferințe catehetice în cadrul Postului Nașterii Domnului.

În data de 26 noiembrie 2025, comunitatea parohială îi invită pe toți credincioșii la cel de-al doilea popas catehetic, având ca temă „Taina Spovedaniei”. Conferința va fi susținută de Preacuviosul Părinte Ieromonah Dionisie Stan, Consilier Eparhial în cadrul Departamentului Administrativ-Bisericesc și Secretar al Cabinetului Arhiepiscopal.

Programul serii va debuta cu Slujba Sfântului Maslu, de la ora 7:00 pm, urmată de conferința catehetică, la adresa:

Biserica St. Mary the Virgin, Kenton
3 St. Leonards Ave, Harrow, HA3 8EJ

Acest eveniment reprezintă o frumoasă ocazie pentru întărirea vieții duhovnicești în cadrul parohiei, oferind credincioșilor posibilitatea de a aprofunda una dintre cele mai importante Taine ale Bisericii, în duhul pregătirii pentru Praznicul Nașterii Domnului.

ABOUT US

© 2025 'Saint Stephen the Grate' Parish, Harrow - London XI within the Romanian Orthodox Archdiocese of Great Britain and Northern Ireland. All rights reserved.

CONTACT

Te: +447536223276

Adress: Harrow, London, UK

E-mail: sf.stephen@orthodoxparishharrow.co.uk

SUGGESTIONS

'Saint Stephen the Grate' Parish, Harrow - 

London XI

Romanian Orthodox Archdiocese of Great Britain and Northern Ireland

  • Whatsapp
  • Facebook
  • Instagram
  • TikTok
bottom of page