Mântuitorul Iisus Hristos se bucură împreună cu cei care vin la biserică pentru a pecetlui pentru veşnicie în faţa Sfântului Altar dragostea pe care El a aprins-o în suflete. În Tainele Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia sau Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, Spovedania, Cununia, Preoţia şi Maslul) ni se împărtăşesc în chip tainic (nevăzut) harul sau energiile lui Dumnezeu care ne ajută să trăim o viaţă armonioasă, curată şi sfântă. În slujba Tainei Cununiei, Biserica se roagă lui Dumnezeu ca să vă binecuvânteze, să facă din voi un singur trup şi un singur duh, să vă rânduiască o viață fericită și dar de prunci buni. Prin Taina Cununiei vă zidiţi familia pe piatră şi nu pe nisip (cf. Matei 7,24-27).

​

Pentru ca Taina Sfintei Cununii să fie bineprimită şi să rodească duhovnicește în viaţa noii familii, mirii sunt chemaţi să se pregătească pentru primirea ei şi să lucreze toată viaţa împreună, iar o dată cu Nunta să primească darul de prunci ca o urmare firească a iubirii și să nu se ferească de aceasta, reducând căsătoria doar la o plăcere trupească. De aceea vă prezentăm aici câteva învățături practice, precum și condițiile canonice sau bisericești, izvorâte din învățătura creștină practicată de secole.

​

EXPLICAȚIA DUHOVNICEASCĂ A TAINEI CUNUNIEI

​

Toți tinerii visează și așteaptă cu mare bucurie ziua în care vor deveni miri și mirese. Ziua nunții este cea mai frumoasă zi din viaţa lor, este ziua de naștere a unei noi familii! O familie se naște din căutarea și găsirea reciprocă a celor doi tineri, în taina iubirii și a unirii lor în Hristos.

​

Unirea dintre un bărbat şi o femeie este descrisă în Sfânta Scriptură ca fiind asemănătoare cu unirea dintre Iisus Hristos și Biserica pe care El a întemeiat-o. Sfântul Pavel spune că Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul lui Hristos. În mod similar, bărbatul este capul familiei, în timp ce femeia este inima familiei. Unirea între cap şi inimă face ca dragostea dintre cei doi să fie desăvârşită, cum desăvârşită este unirea dintre Hristos şi Biserică.

​

Nunta este o taină, pentru că prin rugăciunea preotului împreună cu mirii, nașii și toţi cei prezenţi lucrează în chip tainic (nevăzut) dar real Duhul Sfânt care „îi uneşte pe cei doi într-un gând, îi încununează într-un trup, le dăruieşte roadă pântecelui, dobândire de prunci buni, viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune, dragoste statornică întru legătura păcii, cununa cea neveştejită a măririi”. Așadar unirea dintre mire și mireasă nu e menită să fie doar o unire trupească, ci şi una sufletească, după modelul absolut al unirii duhovniceşti dintre Hristos-Mirele și Biserica-Mireasă. Aceasta înseamnă că nunta nu e desăvârșită numai în unirea trupească dintre miri, ci mai degrabă în nașterea de prunci, care dă trăinicie iubirii. De aceea cei care se păzesc să nască prunci luând contraceptive păcătuiesc, pe de o parte, împotriva lui Dumnezeu care dă omului darul vieții, iar pe de altă parte împotriva însăși vieții, fiindcă avortul este o crimă (medicamentele contraceptive nu sunt simple mijloace de a se feri de „sarcini nedorite”, ci de cele mai multe ori ucid fătul la începutul dezvoltării sale naturale).

​

Iubirea este principiul căutării mirelui și a miresei. Iubirea este cea care îi motivează pe oameni să se dăruiască unul altuia, până la sacrificiul suprem și până la contopire, adică să-l porți pe celălalt în tine permanent, să nu te desparți de el niciodată, după cum Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea (Epistola către Efeseni 5, 25).

​

Dumnezeu, care este Treime de Persoane, l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. De aceea omul este o ființă a dialogului dintre persoane și toată viața lui caută dialogul cu Creatorul său și cu semenii săi. Căutarea celuilalt pentru a fonda o familie înseamnă nu numai iubire, ci și jertfă și renunțare la sine. De fapt, iubirea adevărată este renunţare la sine de dragul celuilalt. Acest lucru l-a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a dăruit lumii, jertfindu-se pentru fiecare dintre noi. Nicăieri ca în familie nu se trăieşte mai intens dragostea reciprocă. Familia este şcoală a dragostei, locul prin excelenţă în care învăţăm şi exersăm permanent dragostea de Dumnezeu și de aproapele, începând de la nașterea noastră, de la sânul părinților și până când devenim noi înșine părinți și bunici.

​

EXPLICAȚIA PRACTICĂ A SLUJBEI CUNUNIEI

 Rânduiala Logodnei

​

Logodna (cuvânt grecesc, care înseamnă „a-ți da cuvântul”) e rânduită ca introducere sau pregătire a Nunții. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare Nunții sau Cununiei. Partea cea mai importantă a slujbei Logodnei e punerea inelelor pe degetele logodnicilor de către preot și apoi schimbarea acestor inele de către naşi.

​

Atât la Logodnă cât și la Cununie, mirii sunt însoțiţi de naşi (nuni), ca martori și garanți ai acestei uniri duhovnicești.

 Inelele de logodnă (verighetele)

​

Inelul (verigheta) este semnul iubirii, al credincioşiei și al legăturii trainice între viitorii soţi. Cele două verighete se binecuvintează de către preot, înainte de a fi puse la mâinile logodnicilor.

​

Rânduiala Cununiei

​

Slujba Logodnei și a Cununiei se face în naos, adică în mijlocul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta, ca unul care este capul familiei, iar mireasa la stânga lui, lângă inima lui, ca una care a fost făcută de Dumnezeu din coasta bărbatului, datorându-i acestuia ascultare.

​

Cel mai important moment al slujbei este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fețele mirilor, rostind de fiecare dată cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui și apoi al miresei.

​

Semnificația „cununiilor” care se pun pe capul mirilor

​

Cununiile, confecționate din metal, sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuiesc podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, adică de a naşte copii. De aceea se cântă pentru dânşii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!”

​

După punerea cununiilor, urmează citirea Apostolului (din epistola către Efeseni cap. 5, versetele 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos şi Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citeşte apoi Evanghelia, în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).

​

Urmează o ectenie, adică o adunare de rugăciuni scurte, după care preotul binecuvântează paharul de obşte (comun), adică un pahar cu vin, din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema” (Psalm 115, 4).

​

 Semnificația paharului din care beau mirii

​

Paharul binecuvântat simbolizează, pe de o parte, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi care vor împărtăşi împreună de aici înainte, atât bucuriile cât şi necazurile vieţii. După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri şi naşi.

​

Semnificația înconjurării mesei în timpul slujbei

​

Această înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naşterea mai presus de fire a Mântuitorului Hristos din Fecioara Maria, care a fost prezisă de proorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl cheamă acum Biserica să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a luat în pântece…”. Se cântă, de asemenea, şi  două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinţilor Mucenici…” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule…“, care înseamnă că mirii trebuie să se asemene lui Hristos şi sfinţilor Lui, prin viața curată pe care o vor duce şi în căsnicie, răbdând în iubire toate greutățile care se ivesc în familie.

​

PREGĂTIREA PENTRU SLUJBA SFINTEI CUNUNII

 Ce trebuie să ştie şi să păzească mirii

​

Sf. Simeon al Tesalonicului îndeamnă pe miri astfel: „Trebuie să ştim că aceia care se căsătoresc s-au însoţit de la Dumnezeu şi sunt curaţi cu chemarea Celui Curat. Să păzească unul faţă de altul nunta neîntinată şi în pace, să trăiască în evlavie. Cei ce au fost uniți de Dumnezeu în cinste, dragoste, curăţie, trăirea într-un gând şi în pace, să le păzească, şi unul şi altul, ca pe o comoară, pentru că li se va cere să răspundă de curăţie şi de celelalte lucruri dumnezeieşti. Aceștia să se îngrijească nu numai de trupuri, ci mai cu seamă de sufletele lor, căci astfel şi Dumnezeu va fi cu dânşii. Pe copiii lor să-i crească „întru frica şi învăţătura Domnului”, precum învaţă Sfântul Pavel (Efes. 6, 4), şi din cele ce câştigă să miluiască pe cei săraci, ca şi ei să fie miluiţi de Dumnezeu şi să se învrednicească Împărăţiei cerurilor, împreună cu copiii” (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 282, trad. rom. p. 183).

​

În Învățătura de Credință a Bisericii (Catehismul Ortodox) citim: „Să nu uite mirii că legătura prin care Taina Nunţii uneşte pe bărbat şi femeie este sfântă şi veşnică, pentru că este binecuvântată şi consfinţită de Biserică, adică întărită de Dumnezeu însuşi. Precum auzim în Apostolul ce se citeşte la cununie, această legătură e asemănată de Sf. Pavel cu legătura sfânta şi tainică dintre Hristos şi Biserică (Efeseni 5, 23). Ea trebuie să rămână trainică şi statornică şi nu poate fi desfăcută pentru orice nepotrivire trecătoare, sau pentru alte pricini care tulbură din când în când pacea şi liniştea căminului. Supărările şi necazurile, mici sau mari, de care nimeni nu este scutit în viaţă, pot umbri uneori înţelegerea şi armonia dintre soţi; dar ele nu sunt temeiuri pentru divorţ, adică pentru desfacerea căsniciei. „Şi vor fi cei doi un trup…” zice Sfântul Apostol Pavel despre cei ce se însoţesc prin Taina nunţii (Efes. 5, 31). „Şi pe care i-a unit Dumnezeu, omul să nu-i despartă…”, spune Mântuitorul (Matei 19, 6)… Numai moartea desparte vremelnic pe soţii care s-au iubit în această viaţă, pentru ca să-i unească din nou, pentru veşnicie, în cealaltă viaţă”.

​

  Rostul naşilor la cununie

​

Rolul și datoria nașilor la cununie sunt similare cu ale nașilor de botez. Ei sunt martori și garanți ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți unul față de altul și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții. De aceea ei pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât și atunci când sunt luate. De regulă ei sunt aceleași persoane care au fost nași la Botez, sau urmașii lor și trebuie să fie ortodocși și cu bună viețuire creștinească, purtându-se față de miri ca niște părinți și învățători ai lor. Naşii sunt primii care intervin atunci când apar neînţelegeri în familie pentru a salva unitatea şi trăinicia ei.

​

Condițiile canonice (bisericești) pentru căsătorie

​

• Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, nu trebuie să aibă între ei nici un fel de rudenie trupească (de sânge) sau duhovnicească. Cununia între rude este oprită cu desăvârșire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, inclusiv între verii de gradul II.

• Căsătoriile nu pot fi făcute în orice zi, de aceea trebuie să se țină seama de zilele de post și zilele marilor sărbători (a se vedea indicațiile de mai jos).

• Mai înainte cu câteva săptămâni de cununia religioasă, cei doi tineri împreună cu nașii lor sunt datori să se spovedească, ca prin post și rugăciune să se pregătească pentru Sfânta Împărtășanie.

• Nașii mirilor trebuie să fie creștini ortodocși cununați, buni, iubitori de Biserică, capabili să învețe și să povățuiască pe calea cea bună a dreptei credințe pe finii lor.

• Părinții celor doi tineri trebuie să se învoiască la căsătoria copiilor lor. Căsătoriile făcute fără voia părinților nu aduc bucurie copiilor și sunt oprite prin canoane de către Sfântul Vasile cel Mare (canoanele 38, 40 și 42).

• Cei doi tineri trebuie să se iubească și să se învoiască a se casatori unul cu altul, căci dacă se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinților sau pentru câștiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui și nu este plăcută lui Dumnezeu.​
   

  Unde are loc slujba Cununiei?

​

Slujba Nunții se face numai in biserică, deoarece Cununia este una din cele şapte Taine bisericești, adică slujbele cele mai importante, care se fac doar în casa lui Dumnezeu. Comunitatea se adună în lăcașul de rugăciune pentru a spori iubirea în comun, adică a împărtăși bucuria cu toată obştea credincioşilor, după cum întreaga comunitate ia parte și la necazurile și durerile fiecărui membru al ei. Săvârșirea Cununiei în case particulare sau în alte locuri este îngăduită la mare nevoie şi din motive bine întemeiate, cu binecuvântarea episcopului locului.

​

 Când se săvârşeşte Cununia și când nu se poate face slujba?

​

Fiind prilej de bucurie și de veselie, Cununia se săvârșește în zilele de sărbătoare, îndată după Sf. Liturghie, când toţi credincioşii se află în biserică.

​

Când nu se pot face nunţi?

​

Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și răstimpuri de peste an:

a) în cele patru mari posturi (Postul Sfintelor Paști, al Crăciunului, al Sfinților Apostoli și al Adormirii Maicii Domnului)

b) în toate zilele de post din cursul anului: miercurea și vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

c) în Săptămâna Brânzei (sau „săptămâna albă”), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.

Nunta nu se face în post, fiindcă petrecerile și bucuria ospeţelor nunții nu se potrivesc cu pocăinţa si înfrânarea pe care ne-o impune postul (canonul 69 al Sf. Apostoli și canonul 52 al Sinodului din Laodiceea).

d) în Săptămâna Luminată (săptămâna Paștilor), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun și Bobotează, precum și în ajunul tuturor praznicelor mari de peste an, pentru ca veselia nunţii sa nu ne facă să uităm bucuria duhovnicească a acestor mari sărbători creştine.

​

 Pregătirea mirilor, a nașilor și a nuntașilor

 Pregătirea mirilor

​

Nunta este cea mai veche instituție binecuvântată de Dumnezeu, fiind întemeiată de El în rai. Ea stă la temelia familiei și a întregii lumi. Tăria familiei depinde de respectarea principiilor morale și învățăturilor practice ale Bisericii. De aceea:

• Mirilor le este de mare ajutor să cunoască bine învățătura de credință ortodoxă: să știe „Tatăl Nostru”, Crezul și alte rugăciuni; să aibă un părinte duhovnic la care să se spovedească regulat; să citească Sfânta Scriptură, mai ales Noul Testament şi Psalmii, Viețile Sfinților și alte cărți de folos sufletesc.

• Mirii sunt datori să trăiască în curăție și feciorie până la cununia religioasă și să se străduiască să facă fapte bune din dragoste față de aproapele, mai ales faţă de cei necăjiți, să se roage, să meargă regulat la biserică, să postească, să asculte de părinți.
  ​

Pregătirea nașilor

​

Nu poţi mărturisi înaintea lui Dumnezeu că vei purta grija duhovnicească finilor, dacă nu te-ai mărturisit (spovedit) tu însuţi înaintea preotului duhovnic ca să iei iertare de păcate. Se cuvine aşadar ca şi naşii, întocmai ca şi mirii  să se pregătească de nuntă cu Spovedanie.