Ce este Botezul?

Botezul este acea Sfântă Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă şi chemarea Sfintei Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Hristos, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos lisus ne-am botezat, întru moartea Lui neam botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 3-4). Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan3, 5). Sf. Grigorie Teologul zice că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere.

 

De unde rezultă că Botezul este o Taină,

şi nu un simbol?

Ştim din cuvintele Mântuitorului către Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). De aici rezultă că în lucrarea văzută a cufundării în apă la Botez mai este şi o lucrare nevăzută a Sfântului Duh, prin care are loc o naştere din nou, sau, cum spune Sf. Apostol Pavel, o „înnoire a vieţii” (Rom. 6, 4; Tit 3, 5). Sf. Apostol Petru arată tot atât de lămurit că Botezul se face „spre iertarea păcatelor” (Fapte 2, 38), iertare care se dă prin curăţirea şi sfinţirea nevăzută a Sf. Duh.

​

Din ce rezultă trebuinţa de a se boteza toţi oamenii

pentru ca să se mântuiască?
 

Rezultă din următoarele:
1. Toţi oamenii sunt întinaţi de păcatul strămoşesc (Iov 14, 4; Ps. 50, 6; Rom. 5, 12; Efes. 2, 3).
2. Cei întinaţi de acest păcat nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 15, 50; Apoc. 21, 27).
3. Numai Botezul creştin, cu apă şi Duh, poate şterge acest păcat, făcând din omul vechi făptură nouă, potrivit cuvântului Mântuitorului către Nicodim (Ioan 3, 3-7).

Deci, orice om are neapărată trebuinţă de Botezul cu apă şi Duh, spre a se putea mântui. Aşa fiind, şi copiii trebuie botezaţi, pentru a nu-i lăsa lipsiţi de împreunarea cu Hristos şi pentru a nu se întâmpla să moară necurăţiţi şi nemântuiţi.

​

Când a fost aşezată Sf. Taină a Botezului?

Sfânta Taină a Botezului a fost aşezată de Mântuitorul după slăvita Sa înviere, prin porunca dată Apostolilor şi, prin ei, Bisericii: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântlui Duh” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15-16). Plinatatea harului a fost dată numai după pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime (Fapte 2, 1-5; 19, 6). Deci de atunci s-a pus şi Botezul în lucrare.

​

Ce condiţii se cer pentru primirea Sf. Botez?

Cel ce se botează trebuie să se pocăiască de toate păcatele săvârşite şi să creadă în Iisus Hristos ca în Dumnezeu şi ca în Mântuitorul lumii, cum îndeamnă Sf. Petru pe viitorii primi creştini: „Pocaiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2, 38).

​

Copiii, neîndeplinind cele două condiţii,

de ce sunt botezaţi?

Copiii sunt botezaţi pentru a li se şterge păcatul strămoşesc. Botezul lor se face prin credinţa altora. Unele din minunile Mântuitorului au fost săvârşite asupra anumitor persoane nu pentru credinţa lor, ci pentru credinţa altora. Se cunoaşte cazul slăbănogului care a fost adus înaintea Mântuitorului, prin deschiderea acoperişului casei în care Se afla Domnul, şi vindecat pentru credinţa celor care îl purtau: „Iar Iisus, văzând crediţa lor, a zis slăbănogului: 'Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale'” (Marcu 2, 5). La fel se petrece lucrul cu vindecarea slugii sutaşului (Matei 8, 5-13), precum şi cu vindecarea fiicei femeii cananeence (Matei 15, 22-28). Copiii neopunând o piedică personală, dumnezeiescul har poate lucra asupra lor prin Sf. Botez, fără rezistenţă.

Copiii n-au nevoie de pocainţă pentru a primi Botezul, pentru că ei n-au păcate personale, ci numai pe cel strămoşesc. Moartea copiilor nebotezaţi e un păcat care apasă greu asupra părinţilor. Sf. Grigorie de Nissa osândeşte pe cei ce amână Botezul. Mântuitorul, zice Sf. Irineu, «a venit ca pe toţi să-i mântuiască, pe cei care se nasc din nou prin El în Dumnezeu: prunci, copii, tineri şi bătrâni».

​

Ce adeveriri ne dă Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor?

Tăierea-împrejur, care preînchipuia Botezul (Col. 2, 11-13), se făcea şi copiilor; potopul (I Petru 3, 20-21) şi trecerea Mării Roşii (Ies. 14, 21-22), care preînchipuiau acelaşi Botez, au fost petrecute şi de copii; făgăduinţa Sf. Duh spre iertarea păcatelor e dată şi copiilor (Fapte 2, 38-39). Sf. Apostoli Petru, Pavel şi alţii botează atâtea „case” sau „familii”, din care nu puteau lipsi copiii. Se ştie cum Sf. Apostol Pavel a botezat „casa” temnicerului din Filipi (Fapte 16, 33), pe a lui Ştefana din Corint (I Cor. l, 16), pe a Lidiei (Fapte 16, 15), iar Sf. Apostol Petru a botezat casa lui Corneliu (Fapte 10, 47-48) şi împreună cu Sf. Apostol Ioan a împărtăşit, după Botez, Sf. Duh locuitorilor din Samaria, care nu puteau fi fără de copii (Fapte 8, 12-17).

Biserica a rânduit chezaşia duhovnicească a părinţilor sufleteşti, după pildă chezaşilor care vin cu slăbănogul la Mântuitorul, după aceea a sutaşului care dă chezăşie pentru sluga lui şi după aceea a femeii cananeence, care dă chezăşie pentru fiica ei, despre care am vorbit mai înainte (Matei 8, 5-13; 15, 22-28; 17, 14-18). Aceşti chezaşi se numesc naşi. Ei garantează că vor lua sub ocrotirea lor sufletească pe finii lor, spre a-i creşte în credinţă. Naşii sunt mărturisiţi de tradiţia bisericească.

​

Care sunt efectele sau roadele Sf. Botez?

Roadele Sf. Botez sunt: ştergerea păcatului strămoşesc şi a eventualelor păcate personale, în cazul adulţilor şi celor maturi (Fapte 2, 38-39; 22, 16; Col. 2, 12-13; I Petru 3, 21); renaşterea duhovnicească prin primirea primului har şi o viaţă nouă în Hristos. Sf. Apostol Pavel zice: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal. 3, 27) şi „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).

​

De ce mărturisim credinţa într-un singur Botez?

Pentru că, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, este „un Domn, o credinţă, un Botez” (Efes. 4, 5) şi pentru că, după cum e o singură naştere trupească, tot astfel e o singură naştere duhovnicească. Botezul nu se poate deci repeta. Prin Botez se şterge păcatul strămoşesc. Acest păcat e unul singur. Dacă o dată este şters, nu mai este nevoie de un al doilea Botez, căci altfel s-ar presupune că primul Botez n-a avut acest efect.

Este adevărat că prin Botez nu se şterge numai păcatul strămoşesc, ci şi toate păcatele personale. Dar fiindcă Botezul îl împărtăşim copiilor, aceştia n-au alte păcate, iar în cazul că ar fi vorba de adulţi, aceştia trebuie să se pocăiască de păcatele săvârşite şi aşa să se apropie de Taina Botezului, mărturisind credinţa în Iisus Hristos, adică după mărturisirea dreptei credinţe a Bisericii (Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan). Adulţilor li se iartă, prin Botez, atât păcatul strămoşesc, cât şi păcatele personale făcute până la acea dată. Iată de ce, când vorbim despre efectele Botezului, înţelegem sau spunem că prin el se iartă păcatul strămoşesc.

​

Mai este un Botez în afară de cel din apă şi din Duh?

Mai este şi Botezul muceniciei sau al sângelui, cum mărturiseşte Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie. „Tot cel ce va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32). „Căci cine va voi sa-şi scape sufletul său, îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla„ (Matei 16, 25). Sf. Părinţi recunosc Botezul sângelui şi-1 socotesc egal cu cel din apă şi din Duh, ba uneori chiar mai de preţ decât acesta. După ce enumeră Botezul lui Moise, pe al lui Ioan şi pe al lui Iisus, Sf. Grigorie Teologul adaugă: «Cunosc şi al patrulea Botez, cel prin mucenicie şi sânge, cu care S-a botezat şi Hristos şi care e mai preţios decât altele, cu cât el nu se mai întinează cu alte necurăţii».

​

Este vreo deosebire între Botezul lui Ioan Botezatorul şi

Botezul creştin cu apă şi Duh, de care a fost vorba?

Da, este o mare deosebire între ele. Căci botezul lui Ioan Botezătorul nu era taină, ci numai simbol. El nu curăţa păcatele, fiindcă nu era cu Duh, ci numai cu apă. Prin scufundarea în apă el numai simboliză curăţirea internă. Deosebirea între cele două botezuri au făcut-o:

1. Însuşi Ioan Botezătorul, când a zis: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, iar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11).

2. Mântuitorul, când a spus ucenicilor Săi după înviere: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veti fi botezaţi cu Duh Sfânt, nu mult după aceste zile” (Fapte 1, 5).

3. Apostolii înşişi, cu deosebire Sf. Apostol Pavel, care a botezat cu Botezul creştin pe nişte foşti ucenici de ai lui Ioan în Efes, deşi aceştia primiseră mai înainte botezul lui Ioan (Fapte 19, 1-6).

Deosebirea trebuie s-o facem şi noi, deoarece astăzi există, chiar şi printre noi, multe comunităţi religioase neoprotestante, care nu fac această deosebire şi care practică un botez asemănător celui al lui Ioan, ca simbol, şi nu ca Taină, dându-i forma creştină doar prin rostirea formulei: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».

​

Cine poate boteza?

Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul. În lipsă de preot poate boteza şi călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar tatăl pruncului. Cum? – Afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfântă a Botezului: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin». Dar dacă cel botezat astfel rămâne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului, după rânduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai face sfinţirea apei, ci numai îl miruieşte cu Sfântul Mir, citindu-i rugăciunile care urmează de aici înainte.

​

Unde se săvârşeşte Botezul?

În pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele părticulare. Numai în cazuri cu totul rare şi de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case.

​

Când se săvârşeşte Botezul?
 

Pentru Botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple să moară nebotezaţi. Dacă pruncul e firav şi există temere că nu va trai, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă nu, Botezul se face de obicei la opt zile după naşterea pruncului, sau în orice zi de sărbătoare după Liturghie.

 

Ce sunt naşii?

Care e rostul lor la Botez şi care sunt datoriile lor faţă de fini?
 

Naşii sunt persoanele în vârstă care însoţesc pe prunc la Botez, răspunzând şi făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sunt părinţii sufleteşti ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum părinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios.
 

Naşul trebuie să fie creştin ortodox şi bun credincios, în vârstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului său şi la vremea cuvenită să-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Să-i fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rândul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-l respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.

 

Înainte de slujba Botezului ce rânduială se îndeplineşte

pentru cel ce vine să se boteze?
 

Se îndeplineşte mai întâi Rânduiala la facerea catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rânduială se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu e mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului ale cărui uşi ni le deschide numai Botezul.

​

Care sunt părţile principale ale slujbei facerii

catehumenului?

Sunt: exorcismele, lepădările şi împreunarea cu Hristos.

​

Ce sunt exorcismele?

Sunt trei rugăciuni în care preotul roagă pe Dumnezeu să îndepărteze de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului.

​

Dar lepădările şi

împreunarea cu Hristos ce sunt?

Sunt întreita lepădare a catehumenului sau a naşului, în numele catehumenului, de satana, urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos.

În timpul lepădărilor, catehumenul e întors cu faţa spre Apus suflând şi scuipând într- acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine întunericul, ci şi locaşul celui rău, al lui satana, care e numit şi „stăpânitorul întunericului” (Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmând deci cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă „să lepădăm dar lucrurile întunerieului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12), catehumenul scuipă pe diavol, în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de faptele lui, adică de păcate. Şi, dimpotrivă, atunci când catehumenul (naşul) mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre Răsărit, căci într-acolo era zidit Raiul (Fac. 2, 8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului şi pe care ni-l deschide iarăşi Botezul şi tot de acolo ne răsare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a şi venit Lumina cea adevărată a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea „Soarele dreptăţii” sau „Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78, comp. şi Zah. 3, 3, 8; 6, 12 şi Mal. 4, 2. Vezi şi troparul Crăciunului)13. Unirea cu Hristos se face prin credinţă, iar dovada se face prin mărturisirea credinţei creştine, adică prin rostirea Crezului. (Când cel ce se botează e prunc, Crezul trebuie să-l spună naşul, în numele pruncului, iar nu altcineva).

​

Cum trebuie înţelese exorcismele şi

lepădările de la Botez?

 

Exorcismele şi lepădările nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cei ce vin la Botez ca stăpâniţi cu adevărat de diavol, cum sunt demoniacii, îndrăciţii sau cei munciţi de duhuri necurate, ele vor să spună numai că cel ce nu-L are încă pe Hristos se află în robia păcatului, şi deci în puterea diavolului, care stăpâneşte pe cei în păcat, sau în afara harului (Efes. 2, 2). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecându-l sub puterea lui Hristos, Stăpânul nostru cel adevărat şi bun.

​

Care e prima parte de seamă

a slujbei Botezului?

Este sfinţirea apei pentru botez, printr-o ectenie şi o lungă şi frumoasă molitvă, în care preotul se roagă pentru sine însuşi, ca Dumnezeu să-i ajute să săvârşească cu vrednicie Sfânta Taină, pentru cel ce se botează şi pentru sfinţirea apei prin harul şi puterea Sfântului Duh.

​

Care e a doua parte de seamă a slujbei Botezului

şi ce simbolizează ea?

Este ungerea celui ce se boteaza cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 şi Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la mâini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvântat atunci de către preot, printr-o rugăciune deosebită, şi din el preotul toarnă în apa botezului, de trei ori, cruciş.

 

Ungerea înseamnă mai multe lucruri:
 

a) Întâi, că untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semnul milei şi al bunătăţii dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit din noianul păcatelor, aşa cum ramura de măslin, adusă de porumbel lui Noe, era semnul împăcării mâniei dumnezeieşti şi al izbăvirii din potop (Fac. 8, 11). Căci apa potopului a fost preînchipuirea Botezului, precum ne învaţă Sf. Apostol Petru (I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preînchipuia pe Duhul Sfânt.

b) Al doilea, ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea veche arhiereii, împăraţii şi proorocii, cu care a fost uns Însuşi Mântuitorul, „Unsul Domnului” (I Regi 10, 1, 5; Isaia 61, 1; Luca 4, 18; Fapte 10, 10, 38) şi la care ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de „creştin” vine de la cuvântul grecesc Xriotos, care înseamnă „uns”.

c)   Al treilea, ungerea închipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

​

Care este a treia parte de seamă a slujbei Botezului

şi ce închipuie ea?

A treia şi cea mai de seamă parte a slujbei Botezului este însăşi săvârşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului de către preot în apa sfinţită din cristelniţă, cu cuvintele: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui (la întâia afundare) şi al Fiului (la a doua afundare) şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).

Această întreită afundare arată pe de o parte că temeiul credinţei noastre e Sfânta Treime, iar pe de alta închipuie cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt (Matei 12, 40); prin afundarea în apă se închipuie moartea noastră pentru viaţă în păcat, de până aici, şi îngroparea noastră împreună cu Hristos; iar prin ieşirea din apă se închipuie învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea nouă întru Hristos.

Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, intrăm într-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Rom. 6, 3-11).

Cristelniţa şi apa botezului este pentru noi mormânt şi maică duhovnicească, născându- ne pentru Hristos şi ţinând deci locul pântecelui celui curat al Fecioarei din care S-a născut Acesta.

​

Sursă: Învatatură de Credință Ortodoxă